Daune materiale şi daune morale prevăzute de art.11 din Legea nr.29/1990. Cazul respingerii cererii de primire în profesia de avocat cu scutire de examen

Respingerea cererii de primire în profesia de avocat cu scutire de examen nu consitutie temei de obligare a Uniunii Avocaţilor din România la daune materiale şi daune morale, dacă aceasta a acţionat în limitele şi condiţiile prevăzute de Legea nr.51/1995 şi Statutul profesiei de avocat

                                                                                            (Secţia de contencios administrativ,

decizia nr.1372 din 3 aprilie 2003)

Reclamantul H. I. a solicitat obligarea Uniunii Avocaţilor din România la plata sumei de 1.000.000.000 lei, reprezentând daune materiale şi morale, pentru perioada iunie 1999 –august 2001, când s-a refuzat nejustificat primirea sa în profesia de avocat.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, prin decizia nr.5454/23 iunie 2000, pârâta i-a respins cererea, formulată în iunie 1999, pentru primirea în profesia de avocat; această decizie a fost, însă, desfiinţată  de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr.1471 din 30 octombrie 2000,  fiind admisă acţiunea şi obligată pârâta să emită o nouă decizie de primire în profesia de avocat cu scutire de examen; sentinţa a rămas definitivă şi irevocabilă, prin decizia civilă nr.1091/31 mai 2001, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie – Secţia de contencios administrativ.

În ce priveşte prejudiciul material şi moral, se susţine că derivă din refuzul nelegal de a fi primit în profesia de avocat, pe perioada iunie 1999 – august 2001, iar cuantumul valorii despăgubirilor rezultă din contractele de asistenţă juridică, depuse la dosar.

Curtea de Apel Bucureşti, Secţia contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr.299 din 21 martie 2002, a admis în parte acţiunea, în sensul că a obligat pârâta să-i plătească reclamantului suma de 200.000.000 lei despăgubiri materiale şi, totodată, a respins cererea privind daunele morale.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, sunt îndeplinite cerinţele art.12 din Legea nr.29/1990 pentru că, prin nerezolvarea favorabilă a cererii formulate de reclamant, în iunie 1999, privind primirea în profesia de avocat cu scutire de examen, i s-a cauzat acestuia un prejudiciu, că prejudiciul material, în sumă de 200.000.000 lei, reprezintă câştigul nerealizat de reclamant, în perioada iunie 1999 – august 2001, datorită neexercitării profesiei de avocat.

Referitor la cererea de acordare a daunelor morale, s-a reţinut că, prin respingerea cererii de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, nu au fost afectate onoarea şi demnitatea reclamntului; că, pârâta nu a urmărit cu rea credinţă discreditarea reclamantului.

Împotriva sentinţei au declarat recurs Uniunea Avocaţilor din România şi reclamantul.

Uniunea Avocaţilor  susţine, în esenţă, că refuzul de a fi primit reclamantul în profesia de avocat, fără examen, nu constituie o culpă a organelor Uniunii, având în vedere că, potrivit art.16 din Legea de organizare a avocaturii, acestea au căderea să aprecieze cine anume poate fi primit fără examen; că, oricum, despăgubirile pretinse de reclamant nu sunt dovedite.

La rândul său, reclamantul pretinde că pârâta cu rea credinţă a urmărit discreditarea sa, prin refuzul de a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen, ceea ce i-a cauzat un prejudiciu moral.

Examinând hotărârea, în raport de criticile formulate, se constată că recursul declarat de Uniunea Avocaţilor este fondat.

Potrivit art.16 alin.1 din Legea nr.51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, dreptul de primire în profesia de avocat se obţine pe baza unui examen, organizat conform prevederilor acestei legi şi a statutului profesiei.

Art.16 alin.2 lit. a şi b din aceeaşi lege stipulează că, la cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen: titularul diplomei de doctor în drept; cel care, anterior sau la data primirii în profesia de avocat, a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puţin 10 ani.

Deci, numai promovarea examenului dă naştere dreptului  de a fi primit în profesia de avocat, iar pentru persoanele aflate într-una din situaţiile prevăzute în art.16 alin.2 lit.a şi b din Legea nr.51/1995, republicată, aceasta nu stabileşte un drept, ci prevede posibilitatea de a fi primită în profesie fără a mai fi supus examinării, urmând însă ca organele de conducere ale Uniunii Avocaţilor din România să decidă, pentru fiecare caz în parte, dacă acorda sau nu solicitantului scutire de examen.

Statutul profesiei de avocat, în Secţiunea a IV-a stabileşte modalităţile de primire în profesia de avocat.

Aşadar, potrivit legii şi statutului profesiei de avocat, organele Uniunii au competenţa să aprecieze cine anume poate fi primit în profesia de avocat, fără examen.

Or, în cauză, organele Uniunii, condiţionând primirea reclamantului în profesia de avocat de susţinerea unui examen, au acţionat în limitele şi condiţiile prevăzute de Legea nr.51/1995 şi Statutul profesiei de avocat, în sensul că şi-au exercitat atribuţiile legale, astfel că nu se poate reţine vreo culpă în sarcina acestora, de natură a genera daunele materiale şi morale, pretinse.

De altfel, prima instanţă, respingând cererea reclamantului de a-i acorda daune morale, a reţinut corect că, prin respingerea cereii de primire în profesia de avocat, fără examen, pârâta nu a urmărit discreditarea acestuia.

Faţă de cele arătate, s-a respins recursul declarat de reclamant şi s-a admis recursul declarat de Uniunea Avocaţilor din România s-a casat sentinţa şi în fond s-a respins acţiunea.

SURSA: www.unbr.ro