Act al Uniunii Avocaţilor din România în legătură cu refuzul primirii în profesia de avocat fără examen. Caracterul aprecierii cererii

            Uniunea Avocaţilor poate refuza cererea pe criterii obiective, iar nu pe motive de oportunitate, deoarece în calitatea sa de autoritate publică, nu îşi manifestă opţiunile pe baza criteriilor ce sunt specifice dreptului privat, cererea de primire în avocatură fără examen nefiind o ofertă de contractare, ci un drept conferit de lege pentru persoana care îndeplineşte anumite condiţii

Secţia de contencios administrativ, decizia nr.320 din 29 ianuarie 2003

            Reclamantul R.I. a solicitat anularea deciziei nr.1065 din 13 iunie 2001 a Comisiei Permanente şi a deciziei nr.8505 din 15.12.2001  emisă de Consiliul Uniunii Avocaţilor  din România şi obligarea pârâtei să emită o nouă decizie pentru  primirea reclamantului în profesia de avocat cu scutire de examen.

            In motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că este absolvent al Facultăţii de Drept Economic şi Administrativ Sibiu din iunie  1981 cu diplomă de licenţă, are o vechime   în profeisa de  jurist de peste 20 ani şi a solicitat Baroului Alba ca în conformitate cu dispoziţiile Legii nr.51/1995 să fie primit în profesie de avocat cu scutire de examen.

            Cu adresa nr.194 din 28 mai  2001 Baroul Alba a comunicat reclamantului că a dat aviz negativ iar prin decizia nr.1065 din 13 iunie 2001 Comisia  Permanentă a Uniunii Avocaţilor din România i-a respins cererea de acordare a scutirii de examen pentru primirea în profesia de avocat.

            Contestaţia formulată de reclamant împotriva acestei decizii a fost respinsă prin decizia nr.8505 din 15 decembrie 2001 a Consiliului Uniunii Avocaţilor din România.

            Curtea de Apel Alba Iulia –Secţia comercială şi de contencios administrativ prin sentinţa civilă nr.77 din 17 aprilie  2002 a admis acţiunea a anulat decizia nr.1065 din 13 iunie  2001 a Comisiei Permanente şi decizia nr.8505 din 15 decembrie 2001 a Consiliului Uniunii Avocaţilor din România şi a obligat pârâta să emită o decizie de primire a reclamantului în profesia de avocat cu scutire de examen.       

            Impotriva sentinţei susmenţionate a declarat recurs Uniunea Avocaţilor din România susţinând, în esenţă, că verificarea cunoştinţelor reclamantului se impune întrucât  acesta era absolvent al Facultăţii de Drept Administrativ, instituţie  universitară în care accentul se pune pe cunoaşterea problemelor de drpet administrativ şi mai puţin  pe instituţiile de drept civil, penal sau altor ramuri ale dreptului. Că, dispoziţiile art.16 pct.2 din Legea nr.51/1995  sunt permisive şi nu au caracter dispozitiv  organele uniunii fiind singurele care decid, potrivit autorităţii lor, autoritate căreia nu i se poate substitui nici un alt organ, inclusiv justiţia.

            Recursul  este nefondat

            Potrivit art.16 alin.2 din Legea nr.51/1995, poate fi primit în profesia de avocat, cu scutire de examen cel care, anterior, a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puţin 10 ani.        

            Consiliul Uniunii Avocaţilor din România aprobă în baza  art.63 lit.g din din Legea nr.51/1995 primirea în profesia de avocat, iar  scutirea de examen se acordă potrivit art.65 lit. d de către Comisia permanentă, acelor  jurişti care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, cu avizul consultativ al baroului respectiv.

            In cauză, reclamantul R.I. a absolvit Facultatea de Drept Economic şi Administrativ  în anul  1981 şi a ocupat funcţia de jurisconsult şi consilier juridic timp de  20 ani.  

            Argumentul că absolvenţii specializaţi în drept economic şi administrativ trebuie excluşi sau supuşi unor examene  suplimentare, faţă de cei care au absolvit Facultatea de drept, este nejustificată, vocaţia lor, pentru  exercitarea profesiei de avocat, neputând fi diferită.

            Pregătirea pentru materiile de bază de care depinde  exercitarea profesiei de avocat este, în esenţă, aceeaşi  şi nu se justifică o diferenţă de  tratament care ar avea semnificaţia unei măsuri juridice diferite pentru situaţii  identice.

            Specializarea nu înlătură profilul pregătirii generale în drept, iar  vocaţia  comună a licenţiaţilor celor două specializări, de a îndeplini anumite activităţi, ce se regăsesc în problematica generală a profesiei de avocat, impune acelaş regim juridic.

            Din probele administrate rezultă că reclamantul  întrunea cerinţele generale,  cuprinse în art.9 şi 16 din Legea nr.51/1995, pentru primirea  în avocatură fără examen.

            Prin cererea de primire în avocatură, cu scutire de examen, se invocă un drept  conferit de lege, de cel care îndeplineşte anumite condiţii.

              Uniunea Avocaţilor nu poate face distincţie  între cei care,  formulând cerere, îndeplinesc condiţiile cerute de lege şi sunt agreaţi,  şi cei care, deşi îndeplinesc condiţiile, nu sunt agreaţi, deoarece trebuie aplicat principiul constituţional al egalităţii în faţa legii.

            Or, reclamantul a făcut dovada că îndeplineşte condiţiile de a fi primit în profesie cu scutire de examen, fiind absolvent al facultăţii de drept cu o vechime de mai mult de 10 ani în funcţia de consilier juridic (20 ani).

            In ce priveşte caracterul permisiv  al art.16 alin.2 din Legea nr.51/1995 este adevărat că textul evocă posibilitatea pentru cel în cauză,  de a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen, însă aceasta nu înseamnă că Uniunea Avocaţilor din România poate refuza cererea pe motive de oportunitate, deoarece în calitatea sa de autoritate publică, ea  nu îşi manifestă opţiunile pe baza criteriilor ce sunt specifice dreptului privat, cererea de primire în avocatură fără examen nefiind o ofertă de  contractare ci un drept conferit de lege de cel care îndeplineşte  anumite condiţii.

            Baroul Alba avea dreptul de a aprecia dacă reclamantul poate fi primit în profesia de avocat, cu scutire de  examen, dar această  apreciere trebuia să fie obiectivă,  or în cauză nu  s-a făcut dovada că reclamantul nu ar corespunde profesiei de avocat.

            Aşa fiind, recursul a fost respins ca nefondat.

 SURSA: www.scj.ro