Primire în avocatură cu scutire de examen. Consilier juridic. Desfacere nelegală a contractului de muncă. Efecte asupra vechimii în specialitate juridică.

Legea nr. 51/1995, art. 16

Cuprins pe materii: Drept administrativ

Indice alfabetic: Avocatură

                           Consilier juridic

                           Contract de muncă. Desfacere nelegală

                           Hotărâre judecătorească. Efecte

                           Vechime în specialitate juridică

Perioada cuprinsă între data la care unui consilier juridic i-a fost desfăcut contractul de muncă şi data la care decizia de desfacere a contractului de muncă a fost anulată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, intră în calculul vechimii de 10 ani prevăzută de art. 16 din Legea nr. 51/1995, pentru primirea în avocatură cu scutire de examen.

 Efectul repunerii părţilor în situaţia anterioară avut de hotărârea judecătorească, echivalând cu ştergerea tuturor consecinţelor pe care le-a produs decizia de desfacere a contractului de muncă, face să fie irelevantă împrejurarea că recurentul n-a prestat efectiv activitatea de consilier juridic,  această situaţie datorându-se unei situaţii  independente de voinţa lui, generată de un act nelegal al angajatorului.

Î.C.C.J., Secţia de contencios administrativ şi fiscal,

                                                                   Decizia nr. 2723 din 25 mai 2007

Prin sentinţa nr.137 din 1 aprilie 2005, Curtea de Apel Craiova – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul IS prin care, în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Baroul Dolj, solicita anularea deciziilor nr.1367/2003 şi nr.9074/2003 emise de prima pârâtă şi obligarea pârâţilor să aprobe cererea sa de primire în avocatură cu scutire de examen, cu acordarea cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că nerespectarea dispoziţiilor art. 29-33 din Statutul profesiei de avocat, în sensul că avizul Baroului Dolj nu a fost precedat de faptele şi documentele menţionate de lege, nu constituie un motiv de nulitate a deciziei Comisiei Permanente a Uniunii Avocaţilor din România, întrucât nu sunt prevăzute sancţiuni în acest sens.

A mai reţinut instanţa de fond că la dosarul cauzei au fost depuse atât raportul avocatului raportor, cât şi avizul Baroului Dolj, neavând relevanţă că acesta a fost inserat în procesul verbal şi nu separat.

Cu privire la condiţia vechimii, s-a reţinut că perioada 1975 – 1990, în care reclamantul a funcţionat ca ofiţer în cadrul U.M. 05029 Craiova, nu poate fi asimilată cu munca juridică, prevederile Decretului nr.546 din 30 decembrie 1992 invocate de reclamant, neavând relevanţă în contextul Legii nr.51/1995, republicată.

Reclamantul a declarat recurs, arătând că actele administrative supuse controlului de legalitate sunt lovite de nulitate pentru încălcarea formelor de procedură prevăzute de lege şi că vechimea în activitatea juridică i-a fost stabilită greşit, în sensul că nu s-a ţinut seama de prevederile Decretului nr.546/1972 şi nu au fost luate în calcul perioadele în care şi-a desfăşurat activitatea pe bază de convenţii de prestări servicii.

De asemenea, a arătat că în mod nelegal nu a fost luat în considerare intervalul de timp în care a avut contractul de muncă desfăcut, în condiţiile în care decizia de desfacere a contractului de muncă a fost anulată prin hotărâre judecătorească irevocabilă.

Recursul reclamantului a fost respins ca nefondat prin decizia nr.4828/ 11 octombrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Această decizie a fost anulată prin decizia nr.862/ 9 februarie 2007, fiind considerat întemeiat motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art.318 teza a II-a Cod procedură civilă, constând în necercetarea, de către instanţa de recurs, a motivului referitor la încălcarea prevederilor Decretului nr.546/1972 şi valoarea probatorie a documentelor depuse la dosar pentru stabilirea vechimii recurentului în munca juridică.

Rejudecând recursul, în limitele motivului omis, Înalta Curte îl constată întemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit art.16 alin. (2) lit.b) din Legea nr.51/1995, republicată, în forma în vigoare la data emiterii actelor administrative atacate, poate fi primit în profesie, la cerere, cu scutire de examen, cel care, anterior sau la data primirii în profesia de avocat, a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar, consilier juridic sau jurisconsult, timp de cel puţin 10 ani.

Din înscrisurile depuse la dosarul de fond rezultă că în urma verificării îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege, conform procedurii prevăzute de art.29-32 din Statutul profesiei de avocat, avocatul – raportor din cadrul Baroului Dolj a reţinut că recurentul-reclamant avea o vechime de 9 ani şi 2 luni, desfăşurată în următoarele perioade: 01.10.1991 – 01.04.1992 – consilier juridic la SPS; 01.04.1992 – 17.03.1997 – jurist (şef serviciu contencios) la SPS şi începând cu 26.02.1999 – jurist (şef serviciu contencios) la Sucursala P Craiova.

În raport s-a menţionat că perioada 1975 – 1990, când reclamantul a lucrat ca ofiţer activ, nu poate fi recunoscută ca vechime în muncă juridică, în temeiul art. 1 din Decretul nr.546/1972, deoarece nu sunt îndeplinite condiţia ca indicatoarele de studii şi vechime să prevadă obligativitatea studiilor superioare juridice.

În fine, avocatul – raportor a reţinut că în perioada 17.03.1997 – 26.02.1999, reclamantul a avut contractul de muncă desfăcut şi nu a prestat efectiv muncă juridică.

Analizând legalitatea deciziilor intimatei-pârâte, sub aspectul condiţiei de vechime prevăzute de art.16 alin. (2) lit.b) din Legea nr.51/1995, instanţa de fond a reţinut că prevederile Decretului nr.546/1972, în temeiul cărora recurentul-reclamant susţinea că perioada în care a funcţionat ca ofiţer în cadrul U.M.05029 este asimilată cu munca juridică, nu au relevanţă juridică în contextul Legii nr.51/1995, întrucât reclamantul nu a prestat efectiv o activitate cu caracter juridic.

Referitor la perioada 17.03.1997 – 26.02.1999, în care reclamantul şi-a desfăşurat activitatea în baza unor convenţii de prestări servicii, instanţa de fond a luat în considerare numai efectele a două convenţii, înregistrate la Camera de Muncă (nr.326/ 6.03.1998) sau Inspectoratul Teritorial de Muncă (nr.3936 din 25.04.2001).

Cu privire la această perioadă, reclamantul solicitase însă, în principal, să-i fie luată în calcul ca efect al deciziei nr.220/R/1999, prin care Curtea de Apel Piteşti a anulat o decizie de desfacere a contractului de muncă şi a dispus reintegrarea în funcţia deţinută anterior.

În acest sens, Înalta Curte constată că într-adevăr, prin decizia nr.220/R/ 21.01.1999, Curtea de Apel Piteşti – Secţia civilă, admiţând recursul formulat de IS împotriva deciziei civile nr.2513/ 13.11.1997 a Tribunalului Gorj, a casat decizia, iar pe fond a admis contestaţia, a anulat decizia de desfacere a contractului de muncă nr.873 din 12 martie 1997 emisă de SPS şi a dispus reintegrarea contestatorului în funcţia deţinută anterior (consilier juridic), cu plata drepturilor băneşti prevăzute de art.136 din Codul muncii în vigoare la data respectivă.

Repunerea părţilor în situaţia anterioară concedierii nelegale, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, este echivalentă cu ştergerea tuturor consecinţelor pe care le-a produs decizia de desfacere a contractului de muncă al recurentului-reclamant, inclusiv în ceea ce priveşte vechimea în muncă şi în specialitatea juridică.

Având în vedere această împrejurare, neluarea în considerare, de către instanţa de fond, a efectelor anulării deciziei de desfacere a contractului de muncă asupra vechimii recurentului-reclamant în funcţia de consilier juridic impune reformarea sentinţei, în condiţiile art.304¹ Cod procedură civilă.

Nu poate fi reţinută apărarea intimaţilor-pârâţi, în sensul că în perioada cuprinsă între data desfacerii contractului de muncă şi data anulării acesteia, recurentul-reclamant nu a prestat efectiv activitatea de consilier juridic, pentru că această situaţie s-a datorat unei împrejurări independente de voinţa lui, generate de un act nelegal al angajatorului.

Cum perioada menţionată este, ea singură, în măsură să acopere diferenţa până la vechimea de 10 ani prevăzută de art.16 alin.2 lit.b) din Legea nr.51/1995, examinarea celorlalte argumente, legate de efectele juridice ale Decretului nr.546/1992 şi ale convenţiilor civile de prestări servicii a devenit de prisos.

În consecinţă, Înalta Curte a admis recursul şi modificând sentinţa atacată, a admis acţiunea reclamantului şi a obligat intimaţii-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată.