Dispoziţiile art.156 din Legea nr.19/2000, referitoare la soluţionarea de către tribunal a cererilor privind dreptul de asigurări sociale se aplică şi în cazul cererilor adresate Casei de Asigurări a Avocaţilor

În înţelesul art.1 din Legea nr.29/1990 a contenciosului administrativ, sunt acte administrative, supuse controlului, potrivit acestei legi, atât actele administrative ale organelor statului, precum şi actele administrative ale altor autorităţi, care potrivit legii lor de organizare, îndeplinesc funcţii administrative ce răspund unor cerinţe prevăzute de lege, cum sunt, de exemplu, actele Uniunii Avocaţilor din România cu privire la cererile de primire în profesia de avocat

Index alfabetic : Avocat

                                    Admitere în avocatură

                                    Scutire de examen

                                    Principiul egalităţii

                                    Principiul prezumţiei de nevinovăţie

Legea nr. 51/1995

Atunci când toate condiţiile legale pentru admiterea în profesia de avocat sunt îndeplinite, cererea nu poate fi refuzată pe motive de oportunitate. Recurentele, în calitate de instituţii de interes public, nu pot să-şi manifeste opţiunea pe baza unor criterii specifice dreptului privat.

            Altfel, s-ar ajunge la situaţia în care unei instituţii de interes public i s-ar crea posibilitatea  să acţioneze arbitrar şi discreţionar, acordând dispensă de examen doar celor agreaţi, ceea ce ar constitui o încălcare a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

            Simpla sesizare a Consiliului Superior al Magistraturii nu este în măsură să ştirbească demnitatea unui magistrat, în lipsa unei hotărâri definitive şi irevocabile de sancţionare. În caz contrar, s-ar încălca principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie, care funcţionează în favoarea oricărei persoane.

Legea nr.51/1995, republicată, art.16 alin.(2). Potrivit art.16 alin.(2) din Legea nr.51/1995 privind privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, „la cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen, titularul diplomei de doctor în drept şi cel care, anterior sau la data primirii în profesia de avocat, a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puţin 10 ani”.
Măsura refuzului primirii în profesia de avocat, cu scutire de examen, nu poate fi discreţionară, iar când, în urma verificării, se constată că persoana care a formulat o atare cerere îndeplineşte condiţiile prevăzute de art.16 alin.(2) din Legea nr.51/1995, republicată, urmează a i se recunoaşte dreptul legal de primire în profesie cu scutire de examen.

Perioada cât o persoană a îndeplinit funcţia de comisar principal al gărzii financiare nu intră în calculul vechimii de 10 ani prevăzută de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, pentru primirea în avocatură cu scutire de examen.

Faptul că prin dispoziţiile art.16 alin. (2) din Legea nr.51/1995, legiuitorul  nu face referire la o vechime de 10 ani în specialitatea juridică, ci  enumeră expres funcţiile care, deţinute anterior, pot duce la primirea în profesia de avocat cu scutire de examen, face să fie irelevantă cauzei invocarea de către reclamant a dispoziţiilor art.11 alin. (2) din O.U.G. nr. 91/2003, potrivit cărora perioada de activitate în cadrul Gărzii Financiare, în funcţia de comisar, este considerată vechime în specialitate juridică.

Perioada in care o persoana si-a desfăşurat activitatea în calitate de ofiţer de poliţie nu intră în calculul vechimii de 10 ani necesară, potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, primirii in profesia de avocat cu scutire de examen. Caracterul limitativ al enumerării categoriilor de specializări ale muncii juridice, prevăzută în acest articol, face să fie imposibilă extinderea beneficiului legal al recunoaşterii dreptului de a fi primit in profesia de avocat cu scutire de examen, asupra persoanelor care au îndeplinit doar funcţii echivalente celei de consilier juridic. Invocarea de către reclamant a dispoziţiilor H.G. nr 498/2004 de aprobare a Normelor Metodologice privind echivalarea stagiului efectuat in funcţii militare si funcţii specifice politiei in cadrul Structurilor Ministerului Administraţiei si Internelor cu stagiul in funcţiile civile, nu are relevanţă asupra cauzei, având în vedere faptul ca din interpretarea acestui act normativ rezultă ca pentru a fi asimilaţi consilierilor juridici, cei care si-au efectuat stagiul in funcţii militare trebuiau sa îndeplinească, în mod efectiv, activităţi specifice acestei profesii. Faptul ca reclamantul a îndeplinit acte de urmărire penală ca parte a activităţii sale de ofiţer de poliţie nu reprezintă însă o activitate specifică muncii de consilier juridic.

SURSA: I.C.C.J. Secţia de Contencios administrativ şi fiscal

Decizia nr. 1262 din 26 martie 2008

Primirea fără examen în profesia de avocat, la numai cel mult 6 luni de la promovarea examenului de licenţă în drept, este condiţionată de ascultarea petiţionarului pentru a rezulta că are cunoştinţele necesare exercitării profesiei.

În raport cu prevederile art.103 din Statutul profesiei de avocat, Baroul desemnează avocaţii din oficiu, nefiind obligat să se oprească la un anume avocat, solicitat de justiţiabil, instanţă sau alt organ.

Acţiunea nu este admisibilă dacă nu s-a cerut anularea actelor Uniunii de respingere a cererii ce i s-a adresat.

Perioada cuprinsă între data la care unui consilier juridic i-a fost desfăcut contractul de muncă şi data la care decizia de desfacere a contractului de muncă a fost anulată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, intră în calculul vechimii de 10 ani prevăzută de art. 16 din Legea nr. 51/1995, pentru primirea în avocatură cu scutire de examen. 

Efectul repunerii părţilor în situaţia anterioară avut de hotărârea judecătorească, echivalând cu ştergerea tuturor consecinţelor pe care le-a produs decizia de desfacere a contractului de muncă, face să fie irelevantă împrejurarea că recurentul n-a prestat efectiv activitatea de consilier juridic,  această situaţie datorându-se unei situaţii  independente de voinţa lui, generată de un act nelegal al angajatorului.

Legiuitorul nu a constituit un drept de a  fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen, ci a prevăzut că există o astfel  de posibilitate, lăsând, însă, ca, în primul rând Comisia permanentă  şi în final, Consiliul Uniunii Avocaţilor din România, să decidă, pentru fiecare caz în parte, dacă acordă scutire de examen. În consecinţă, prin respingerea cererii de a fi scutit de  examen, nu se poate reţine că intimatului-reclamant i-a fost încălcat un drept recunoscut de lege.

Potrivit art.32 pct.1 din Statutul profesiei de avocat, Consiliul Baroului analizează îndeplinirea condiţiilor pentru primirea în profesie şi întocmeşte un aviz care este înaintat Comisiei Permanente a cărei decizie se contestă la Consiliul Uniunii. Toate acestea sunt acte preparatorii ale deciziei finale ce se emite de Consiliul Uniunii Avocaţilor din România, acest din urmă act putând fi supus controlului legalităţii instituit prin Legea nr.29/1990. În lipsa acestui ultim act, acţiunea în contencios administrativ este prematură.

În cazul primirii în profesia de avocat cu scutire de examen, Legea nr.51/1995 nu prevede ca o condiţie prealabilă promovarea unui test de verificare a cunoştinţelor profesionale. Prin art.32 din Statutul profesiei de avocat s-a prevăzut numai verificarea cunoştinţelor cu privire la profesia de avocat, iar nu un sistem de control al pregătirii profesionale care constituie un examen, contrar legii.

Primirea în profesia de avocat, cu scutire de examen, a categoriilor de jurişti la care se referă art.16 alin.2 din Legea nr.51/1995, este condiţionată, totuşi, prin art.32 din Statutul profesiei de avocat, de verificarea cunoştinţelor referitoare la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.

Decizia Uniunii Avocaţilor din România de respingere a cererii de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, conform art.14 alin.2 lit.a,b,c din Legea nr.51/1995 are caracterul unui act administrativ de autoritate publică. Prin respingerea cererii, se vatămă un drept recunoscut de lege în sensul art.1 din Legea nr.29/1990, fiind admisibilă acţiunea în contencios administrativ reglementată prin acest text.

Dispoziţiile art.28 alin.9 din Statutul profesiei de avocat, din care se deduce că pensionarii nu pot fi admişi în profesia de avocat, nu au suport legal.

Uniunea Avocaţilor poate refuza cererea pe criterii obiective, iar nu pe motive de oportunitate, deoarece în calitatea sa de autoritate publică, nu îşi manifestă opţiunile pe baza criteriilor ce sunt specifice dreptului privat, cererea de primire în avocatură fără examen nefiind o ofertă de contractare, ci un drept conferit de lege pentru persoana care îndeplineşte anumite condiţii

Procedând la examinarea şi soluţionarea prin respingerea cererii de primire în profesia de avocat, Uniunea Avocaţilor din România şi-a exercitat atributele reglementate prin Legea nr.51/1995 şi Statutul profesiei de avocat. Ca urmare, chiar dacă soluţia de respingere a cererii este anulată în contenciosul administrativ reglementat prin Legea nr.29/1990, nu se justifică obligarea Uniunii la plata de daune morale, dacă nu se dovedeşte existenţa unui prejudiciu cert, cu caracter nepatrimonial şi faptul că acest prejudiciu este consecinţa nelegalităţii actelor anulate, în sensul reglementat de art.11 alin.2 din legea citată.

Respingerea cererii de primire în profesia de avocat cu scutire de examen nu consitutie temei de obligare a Uniunii Avocaţilor din România la daune materiale şi daune morale, dacă aceasta a acţionat în limitele şi condiţiile prevăzute de Legea nr.51/1995 şi Statutul profesiei de avocat