Avocat. Cerere pentru admiterea în profesie cu scutire de examen. Principiul egalităţii. Principiul prezumţiei de nevinovăţie

Index alfabetic : Avocat

                                    Admitere în avocatură

                                    Scutire de examen

                                    Principiul egalităţii

                                    Principiul prezumţiei de nevinovăţie

Legea nr. 51/1995

Atunci când toate condiţiile legale pentru admiterea în profesia de avocat sunt îndeplinite, cererea nu poate fi refuzată pe motive de oportunitate. Recurentele, în calitate de instituţii de interes public, nu pot să-şi manifeste opţiunea pe baza unor criterii specifice dreptului privat.

            Altfel, s-ar ajunge la situaţia în care unei instituţii de interes public i s-ar crea posibilitatea  să acţioneze arbitrar şi discreţionar, acordând dispensă de examen doar celor agreaţi, ceea ce ar constitui o încălcare a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

            Simpla sesizare a Consiliului Superior al Magistraturii nu este în măsură să ştirbească demnitatea unui magistrat, în lipsa unei hotărâri definitive şi irevocabile de sancţionare. În caz contrar, s-ar încălca principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie, care funcţionează în favoarea oricărei persoane.

I.C.C.J., secţia de contencios administrativ şi fiscal,

decizia nr. 6963 din 16 septembrie 2004

Notă: Legea nr.51/1995, republicată în Monitorul Oficial nr.113 din 16 martie 2001 a fost modificată de Legea nr.489/2002, O.U.G. nr. 77/2003 şi Legea nr.255/2004.

            Prin sentinţa civilă nr. 195 din 10 septembrie 2003 Curtea de Apel Suceava, secţia comercială şi contencios administrativ a admis acţiunea formulată de reclamanta D.C. şi a anulat decizia nr.9072 din 10 mai 2003 adoptată de Consiliul Uniunii Avocaţilor din România, precum şi decizia nr.1349 din 13 decembrie 2002 adoptată de Comisia Permanentă a Uniunii Avocaţilor din România, care a fost obligată să o primească în profesia de avocat cu scutire de examen în condiţiile art.14 alin. (2) şi art.16 alin. (2) lit. b) din Legea nr.51/1995, republicată.

            Totodată, Baroul Botoşani a fost obligat să o înscrie pe reclamantă pe tabloul de avocaţi al acestui barou.

            Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că reclamanta, absolventă a Facultăţii de Drept – Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, promoţia 1985, având o vechime de 18 ani în funcţiile de judecător şi jurisconsult îndeplineşte condiţiile cerute de art.16 pct. 2 lit. b) din Legea nr.51/1995 privind organizarea şi exercitarea avocaturii, republicată, ceea ce face ca actele administrative adoptate de organismele jurisdicţionale ale Uniunii Avocaţilor din România să fie lipsite de temei legal.

            Instanţa de fond a motivat că susţinerea pârâtei, cum că reclamanta s-ar afla într-un caz de nedemnitate, împotriva ei fiind exercitată o acţiune disciplinară de către ministrul justiţiei, este neîntemeiată, din moment ce s-a renunţat la exercitarea acesteia în faţa Consiliului Superior al Magistraturii.

            A mai motivat instanţa de fond că este neîntemeiată şi susţinerea potrivit căreia reclamanta, pensionată, cu gradul II de invaliditate, nu poate exercita profesia de avocat, din moment ce prin decizia nr.362/25 ianuarie 2003 a fost încadrată în gradul III de invaliditate, cu posibilitatea de a presta o activitate cu program redus.

            Împotriva acestei soluţii au fost formulate recursuri de către Uniunea Avocaţilor din România şi Baroul Botoşani şi, separat, de Uniunea Avocaţilor din România susţinându-se, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică:

            - au fost interpretate greşit prevederile art.16 alin. (2) lit. b) din Legea nr.51/1995, republicată, îndeplinirea condiţiilor prevăzute creând doar o vocaţie în favoarea reclamantei, iar nu un drept, fiind vorba de o normă cu caracter dispozitiv, iar nu imperativ;

            - împotriva reclamantei a fost exercitată o acţiune disciplinară de către ministrul justiţiei, ceea ce i-a afectat demnitatea;

            - chiar dacă a fost încadrată în gradul III de invaliditate, reclamanta nu poate exercita profesia de avocat cu program redus.

            Recursurile sunt nefondate.

            Este necontestat că reclamanta îndeplineşte condiţiile cerute de art.16 alin. (2) lit. b) din Legea nr.51/1995, republicată, pentru a putea fi primită în profesia de avocat cu scutire de examen.

            Susţinerea recurentelor că prevederile legale citate mai sus creează doar posibilitatea şi nu obligaţia primirii în profesia de avocat cu scutire de examen este nefondată, deoarece, atunci când toate condiţiile legale sunt îndeplinite, cererea nu poate fi refuzată pe motive de oportunitate. Recurentele, în calitate de instituţii de interes public, nu pot să-şi manifeste opţiunea pe baza unor criterii specifice dreptului privat.

            Altfel, s-ar ajunge la situaţia în care unei instituţii de interes public i s-ar crea posibilitatea  să acţioneze arbitrar şi discreţionar, acordând dispensă de examen doar celor agreaţi, ceea ce ar constitui o încălcare a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

            Susţinerea recurentelor că demnitatea  reclamantei ar fi fost afectată este netemeinică, fiind necontestat că ministrul justiţiei a renunţat la exercitarea acţiunii disciplinare, simpla sesizare a Consiliului Superior al Magistraturii nefiind în măsură să ştirbească demnitatea unui magistrat, în lipsa unei hotărâri definitive şi irevocabile de sancţionare. Altfel, s-ar ajunge la încălcarea principiului constituţional al prezumţiei de nevinovăţie, care funcţionează în favoarea oricărei persoane.

            De asemenea, este neîntemeiată şi susţinerea recurentelor că intimata reclamantă nu ar avea posibilitatea să exercite profesia de avocat cu program redus, actul medical existent la dosar atestând că aceasta are capacitatea de muncă păstrată potrivit gradului III de invaliditate, ceea ce îi permite să desfăşoare activitatea respectivă în limitele capacităţii de muncă păstrate.

            În concluzie, motivele de recurs invocate în cele două recursuri sunt neîntemeiate, hotărârea instanţei de fond fiind legală şi temeinică, astfel că acestea au fost respinse ca atare.

SURSA: www.scj.ro